Brumarul vinicer petrece toamna
Iată că ne-a călcat pragul şi luna Noiembrie – a unsprezecea lună în calendarul gregorian. A adus vânturi năpraznice şi a scuturat ultimele veşminte de pe copacii arămii. Din hogeaguri tot mai îndrăzneţ se ridică fumul, indicând schimbarea obiceiurilor de vară, în cele de iarnă – scoatem din dulapuri cojoacele, că vor prinde bine încă câteva luni înainte.
Se sfârşesc şi lucrările ţăranilor, pământul fiind arat şi pregătit pentru repausul de iarnă. În popor, această lună poartă numele semnificativ de Brumar – acum vor veni primele geruri, iar dimineţile ne vor bucura cu brume argintii peste grădini.
Pe umeri iei sumarul și fluieri după cîni.
Poteca suie dealul prin via din bătrîni.
S-au înroșit cireșii, îngălbeniră nucii,
Ce străjuie cu bruma de pe Brumar butucii.
Acolo unde chiot și cîntec fură-n toi,
Răsună-n guri de pivniți ciocanul pe butoi.
Dar soarele șăgalnic acoperă cu-aramă
Șindrila putrezită și mușchiul de pe cramă,
Și raza lui de aur prin corzile de vii
La strugurii luminii te-ndeamnă să mai vii.../ Ion Pillat
De ce luna lui Brumar este numită și Vinicer ? Pentru că acum e timpul să se limpezească vinul, iar șezătoare la vatra caldă sunt un prilej bun pentru degustarea lui. În timpurile străvechi, începea perioada în care, după muncile din câmp, oamenii îşi luau răgazul pentru povestit, pentru gospodărie şi pentru pregătirea sărbătorilor de iarnă. Clăcile și șezătorile erau organizate încă de la înserarea zilelor în care se putea și lucra, în una sau mai multe gospodării, de unde nu lipseau plăcintele și vinul proaspăt limpezit, gustat de Vinicer.
Printre tradițiile populare se numără și cele legate de sărbători precum Sfântul Dumitru, sărbătorit la 8 noiembrie, care marchează încheierea sezonului pastoral, când păstorii își aduc oile de la stână.
La 21 noiembrie se vor sărbători Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, care sunt considerați protectori ai oștirilor cerești și apărători ai binelui. În popor, oamenii aprind lumânări pentru sănătate și împlinirea dorințelor, iar în multe sate se fac rugăciuni speciale pentru bunăstarea familiei și protecție împotriva relelor.
Luna lui Brumar, care vine după Brumărel, mai este asociată cu muncile agricole, cum ar fi pregătirea ogoarelor pentru iarnă și adunarea lemnelor de foc. În tradiția populară, este considerată și o perioadă de odihnă după recoltele de toamnă și de reîntâlnire cu cei dragi în jurul vetrei.
Maia Bălan



Un comentariu