„Hai la joacă pe toloacă!” – exclamă copiii de azi drept ecou al tradiției de ieri

„Luci, soare, luci,/ Că ți-oi da un car de nuci,/ Și-un cățel de usturoi/ Și-un trifoi cu patru foi!”

Invocarea citată coboară din timpuri apuse, amintind parcă de vocile celor care credeau cu tărie că așa și va proceda soarele, dar răsună, în multe dintre zilele de toamnă, și în prezent – în curtea Casei de Cultură Sărata Veche, unde grupuri de copii se adună, pentru a celebra constant tradiționalul, fie prin intermediul cântecului și al  dansului, fie prin intermediul jocurilor. Când zicem „joc”, gândul ne duce la cele mai vechi dintre ele, anume cu acestea se asociază întâlnirea copiilor din Formația Folclorică „Mlădița”, de care se bucură de câteva ori pe săptămână.

Împreună, uneori în grupuri mari, alteori în grupuri mai mici, transpun în viață ceea ce pentru mulți din generația lor a rămas doar în file de carte – jocuri ale copilăriei de odinioară.

Universul ludic tradițional din comunitățile rurale

„Fugi, nour, fugi!”. Cât încă nu dau târcoale frigurile, folclorul copiilor își răsfrânge tot coloritul în curtea instituției culturale locale, dar trece încet și sigur hotarele acesteia, când copiii își învață și vecinii din preajmă jocurile, ghicitorile, invocările, numărătorile sau orice alte elemente păstrate de la bunicii lor, dar învățate de la conducătoarea artistică Maria Chilaru, Om emerit.

Totul se întâmplă la fel de firesc și natural precum jocurile de odinioară, readuse la viață și păstrate prin practicarea lor de către grupul de copii.

„Atât jocurile, cât și textele asociate folclorului copiilor corespund, de obicei, anotimpului, preocupărilor oamenilor, ocupațiilor specifice comunității, etc. Bunăoară, „Fugi, nour, fugi,/ Că te-ajunge soarele/ Și-ți taie picioarele!” era rostită mai degrabă primăvara, când timpul este încă rece, schimbător, iar dorința copiilor de a se hârjoni pe afară deja dă de știre. Atunci, își imaginau că legau și dezlegau fenomenele naturii, după bunul lor plac”, precizează dna Chilaru.

În textele asociate ocupațiilor ludice, se regăsesc nu doar dorințele de moment ale copiilor, dar și preocupările adulților: agricultura fiind principala ocupație și sursă de existență, grija adulților pentru starea vremii nu putea trece neobservată de copii.

Tot de acolo rimă potrivită pentru  „Pleacă ger și ieși căldură!”; „Două bețe în cruce, ploaia se duce!/ Două bețe într-un butoi,/ Du-te ploaie de la noi!”; „Dochia, Odochia,/ Ia arată-ți rochia,/ Leapădă-ți cojoacele, Scutură-le toatele!”, în care forma gramaticală corectă conta cel mai puțin, importantă era ocazia pentru care este verbalizată și dispoziția pe care o crea. Drept dovadă servește faptul că exact același grup, cu alte ocazii, fie mânați de dorințe proprii, fie înțelegând preocupările părinților, chemau ploaia tot așa de înverșunat cum o alungau: „Paparudă, rudă,/ Vino de ne udă;/ Paparudă, rudă,/ Vino de ne udă;/ Ca să-nceapă ploaie,/ Să curgă şiroaie/ Cu găleata, leata/ Peste toată zloata.”, însoțită de plimbări înveșmântate. Or, uneori îmbrăcate în frunze și ramuri, fetele participante mergeau din casă în casă, dansând și cântând, iar oamenii ieșeau și turnau apă pe ele pentru a simboliza ploaia dorită, menționează dna Chilaru.

Probabil cea mai cunoscută invocare este cea a buburuzei: „Buburuză, ruză, încotro vei zbura, acolo mă voi mărita.”

„De-a mama și de-a tata”

„Cocostârc, stârc,/ N-ai văzut pe mama-n târg?”, o întrebare care transforma și pasărea în personaj al jocului, dar arată și îndeletnicirile vremii: târgul fiind periodic și, de obicei, îndepărtat. Copiii, care acum câteva clipe întrebau de cocostârc unde le este mama, se joacă la Sărata Veche, împinși de gândul că dețin o taină deosebită, de-a mama și de-a tata – ei sunt părinții păpușilor. Important de precizat că se cântă și acum, mai mult ca niciodată: „Nani, na, păpușa, na,/ Dormi adormi, păpușa mea!…” Dădăcitul era și el parte din folclorul copiilor, prin reproducerea unor scenarii observate la adulți.

În lista celor pe care copiii de la Sărata Veche le învață prin joc, se regăsesc și numărătorile. Cele care descriu părțile corpului, învață micuții și bucură prin interacțiune: „Barbă bărberie/ Gură gurărie/ Nas năsălău/ Ochi bazaochi/ Sprâncene coțofene/ Frunte tăvăluc/ Haț de țuțuluc!”.

Iar păpușa… este făcută din cârpe sau din pănuși… În condițiile în care jucăriile se făceau acasă, imaginația și creativitatea aveau frâu liber. Nici azi, copiii de la Sărata Veche nu studiază tradiția doar din auzite, ei au păpuși confecționate din fibre vegetale, știu a face o păpușă din cârpe.

Bucurie acasă, bucurie afară

„Erau jocuri de toloacă, pe care le reproducem și noi, pe timp bun, dar erau și jocuri de casă, practicate într-un spațiu mai restrâns. Iarna, mamele făceau clacă la tort ori la scărmănat lâna, câte două-trei caiere, iar la aceste șezători luau cu ele și copiii. Mai încercam noi să facem țevile pentru suveici, dar le mai încâlceam, ne puneau la depănat prin clasa III-IV, țineam fusul și mama depăna bobina, dar mai mult ne jucam – așa vedeau mamele siguranța.

De-a păiușul însemna că un jucător trebuie să ghicească la cine a fost ascuns un mic obiect, în palma semideschisă, se trecea pe rând la fiecare și cui îl transmitea trebuia fie să continue jocul, fie să ghicească, dacă a fost ghicit unde este păiușul ascuns. ”, precizează protagonista.

Ca să nu se piardă nici jocurile, nici alte tradiții înserate în activități ludice, sărătenii organizează și acum periodic șezătoare, la care copiii țes covorașe. Fiecare mișcare este însoțită de text: „Când țeseți, să vorbiți de parcă vă faceți zestrea.”; „Un covor țesut cu dor, cere muncă și ajutor.”; „Firul meu e răsucit, pentru izvod pregătit.”; „Rășchitorul îl vedeți? Nu mă dau pe cinci băieți!/ Voi rășchia încetițor,/ Că vreau cadril, vreau țolișor.”   

Dacă fetele mai mult țeseau, băieții mai măricei mai des învârteau letca și făceau la țevi – depănau firele pentru războiul de țesut, iar gura nu tace: „Ori să zic, ori să tac, ele toate mie-mi plac.”, cu referire la fetele prezente.  

Tot în casă timpul era ocupat de jocul „în bunghii”, de „Călimară”.

„Tăiam nasturii de la haine mai vechi. Jocul consta în următoarele: cu sfârla îi loveam până când ajungeau în gaură, cine câștiga, lua toți nasturii. Cine avea mai mulți nasturi aduși, dar mai ales câștigați prin joc, părea că deține o monedă prețioasă. Cât despre Călimară, hainele noastre erau ceva mai modeste decât ale copiilor de acum, așa că până găseam o culoare, treceam prin joc cercuri repetate.”, adaugă Maria Chilaru.   

Ulița ca loc de joacă

De la „harbujei” din țărână la adevărate jocuri de rol, strada și toloaca formau caractere și imaginație, purtând gîndul prin soluții, mâinile prin dibăcie și viteză.

„Jocul „De-a capra” presupune că se alege un jucător care va fi „capra”, el stă aplecat în față, cu mâinile sprijinite pe genunchi și capul tras în piept, iar ceilalți copii vin pe rând în alergare, își pun mâinile pe spatele „caprei” și sar peste ea cu picioarele depărtate, fără să atingă „capra” cu picioarele sau să cadă în timpul săriturii. Pe măsură ce jocul înaintează, „capra” își poate schimba poziția.Dacă un jucător greșește săritura sau îl dărâmă pe cel aplecat, el devine „capra” și trece în poziția de aplecat.”, explică dna Chilaru, iar noi ținem cu înverșunare să însemnăm nu doar denumiri de jocuri, dar mai ales rostul și conținutul lor.

Tot în spații deschise, membrii ansamblului reproduc jocuri tradiționale precum „De-a matca”, „De-a cucu”, „Dorul Mărioarelor”, „Pânza încâlcită” practica ludică devenind familiară.

La „Dorul Mărioarelor”, joc de copii provenit din vechi obiceiuri și cântece de primăvară sau de șezătoare, participanții se împart în două rânduri și se aleg reciproc prin cântec și dialog. „La noi mai puține,/  Și la voi mai multe,/ Dorul Mărioarelor, surioarelor./ Poftiți de v-alegeți,/  Pe care vă place?/ Dorul Mărioarelor, surioarelor./ Nouă ne place,/ Pe [numele copilului] încoace, Dorul Mărioarelor, surioarelor.”

Iar pentru că tradiția iubește reciprocitatea, unul dintre jocuri l-a învățat conducătoarea artistică de la copii: până la începutul repetițiilor, toți se joacă „De-a mămăliga”. Recitând rândurile rimate: „Mămăligă cu mălai,/ Cum te pui, așa să stai!”, fiecare are grijă de mișcări controlate, în poziția în care s-a oprit.

„Cloșca cu pui” tot presupune activitate și atenție, participantul desemnat cloșcă fiind obligat să apere puii de uliu.

Coloană sonoră

Jocurile sunt însoțite de poezii, texte recitate pentru numărare, invocări ale elementelor naturii, personajelor reale sau imaginare – toate reprezentând un soi de coloană sonoră pe fundalul acțiunilor pline de mișcare, haz și curiozitate. 

„Una, duna, trina, pana, cinga, linga, osu, bosu, naca, pica”, dacă ai nevoie de numărătoare.

„Melc, melc, codobelc, scoate coarne boierești/ Și te du la baltă și bea apă caldă.”, dacă dezmierzi un melc să-ți arate coarnele. „Susai, susai,/ Fă-te dulce,/ Ce mai stai?/ Fă-te dulce,/ Că te tai,/ Dulce ca mierea, Nu amar ca fierea.”, dacă tulpina fragedă de susai este curățată și frecată în palme pentru a-i diminua gustul amar.

Dacă îți antrenezi viteza de vorbire și îți dorești cursivitate, din lista textelor tradiționale, poți lua frământarea de limbă: „Papucarul papucărește papucii papucăresei,/ papucăreasa nu poate papucări papucii papucarului.”

Jocul devine o oglindă a comunității

Tradițiile ludice din Republica Moldova reflectă o bogată cultură folclorică, unde jocurile copiilor nu au fost simple moduri de petrecere a timpului, ci adevărate instrumente de socializare, dezvoltare fizică și creativitate. Transmise din generație în generație, aceste activități au îmbinat mișcarea în aer liber cu elemente poetice, numărători ritualice și formule ritmate.

Întru eternizarea acestora, valorificarea acestora, Ansamblul Folcloric „Mlădița” valorifică în activități conținuturile ludice, precum și participă cu diverse ocazii la evenimente culturale, unde prezintă jocuri, strigături, cel mai important dintre acestea este Festivalul Concurs național „Hai la joacă pe toloacă!”, ediția de anul acesta fiind organizată de către Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial la Sărata Veche.

Între memoria colectivă și competiția cu lumea digitală, care ocupă tot mai mult spațiu în viața copiilor, la Sărata Veche se depun toate eforturile pentru dăinuirea tradiției, pentru păstrarea folclorului copiilor nu doar pe foi, în scenarii, ci și în realitatea trăită de tânăra generație. Prin descrierea jocurilor tradiționale și a punerii lor în practică la Sărata Veche avem ocazia să vedem satul prin jocurile copiilor, satul de odinioară și cel de azi.

Autoare: Mariana Ionel