Opincuțe, căciuli și bundițe, într-un pas cu tradițiile și autenticitatea
Prezente în portretizarea strămoșilor geto-daci, piesă definitorie a portului popular autentic integral, opincile fac pași siguri pentru conservarea patrimoniului la Sîngerei. Aici, între cojoace, bundițe și căciuli de cârlan, opincuțele se asortează cu dansul, cântecul, buna dispoziție, tradiția și tot ceea ce este satul.
În Gospodăria Soților Oleinic, denumită generic, pentru a transmite aerul de parteneriat veridic, de local, rural, căci, atelierul într-adevăr este amplasat în curtea casei, se cos opinci de câțiva ani. Tradiția este străveche, reprezentarea fiind prezentă și pe Columna Traiană, îndeletnicirea soților este nouă, reinventată. Bundițe, căciuli și curele completează arsenalul strategic, lăsând amprenta Centrului de Meșteșugărit pe imaginea celor care-i calcă pragul.

Frământări lăuntrice, în căutarea sinelui artistic, i-au adus pe soții Artur și Alexandra Oleinic în fața unei perechi de opinci, care a devenit mai mult decât ocupație, tot timpul petrecut în atelier contopindu-se cu cel pentru alte treburi ale casei, astfel că doar noaptea încetează să dibuiască lâna și pielea.
Ghidați de curiozitate și dorința de a vărsa lumină peste o îndeletnicire care coboară din file de istorie, i-am întrebat de unde a apărut ideea acestei îndeletniciri și ce le-a condiționat alegerea.
„Mai presus de toate, este important să recunosc originea dragostei pentru confecții din blănuri și piele. Părinții mei coseau haine din blană, din vulpe polară, argintie, norca, etc. Deci, la 8 ani, am confecționat primul produs – o căciulă, totalmente cusută de mine, căci, nu doar mi se permitea, dar eram și stimulat să încerc, să creez.
Tot părinții au intervenit atunci când, deja căsătorit, mă aflam în fața unei mari dileme, de a pleca peste hotare, pentru a ne construi viața acolo, sau de a ne lăsa duși de dorințe și chemări lăuntrice, care la început nu aduceau nici mari venituri, dar ne erau dragi sufletului, legate de pielărit. Ei ne-au încurajat și ne-au susținut să ne continuăm visul, drumul.”, recunoaște Artur Oleinic, meșter popular, satul Mîndreștii Noi, raionul Sîngerei.

Alexandra Oleinic, asistentă medicală de profesie, s-a visat toată adolescența studentă la industrie ușoară, ceea ce nu-i reușise la moment, dar, vorba dumneaei, soarta oricum te ajunge din urmă și Dumnezeu îți dă ceea ce are de-ți oferit, indiferent de circumstanțe intermediare.
Prin 2018-2019, când coseau primele lucrări din blană și piele, laboratorul lor de creație era adăpostit între pereții casei, apoi, odată trecută atestarea la Ministerul Culturii și Centrul Național de Cultură Tradițională, au reevaluat situația, construind un atelier încăpător și pentru lucru, și pentru oaspeți.
Aici, în Centrul de Meșteșugărit „Gospodăria soților Oleinic”, zilele trec ca clipele, împătimiți de ocupația pe care o au, părăsesc seara târziu spațiul de creație…
Zile lungi, acul trece experimentat prin textura din pielea naturală, pe care meșterii o procură dintr-un singur magazin din capitală. Opincile și curelele tradiționale românești sunt confecționate, actual, din piele de import din Italia și Turcia, industria suferind un eșec care pare iremediabil la noi: practic nimeni nu mai tăbăcește piele.
„Opincile sunt făcute dintr-o bucată întreagă de piele naturală, de circa 30 pe 40 cm, pentru un picior, dimensiuni suficiente pentru a jongla cu mărimile și cu forma, pentru cel mai simplu model, șablonul ajută la decupare corectă. Ulterior, facem găurile de-a lungul marginilor, cu dăltița. Prin găuri, vom trece o ață cerată, șireturi, ce adună bucățile de piele în jurul piciorului. Încrețiturile acestea, pe care le obținem la strângere, formează un vârf ascuțit, zis și gurgui. Acesta reprezintă vârful ascuțit și răsucit în sus al opincilor românești, format prin încrețirea și coaserea pielii la botul încălțămintei. Inițial, gurguiul avea rolul de a proteja degetele picioarelor împotriva loviturilor de pietre sau obstacole pe cărările de munte și împiedica pătrunderea noroiului sau a zăpezii.”, descrie procesul în care se lansează cu entuziasm Alexandra.


Lucru manual dintr-un capăt în altul, la mașină fiind trecute doar tălpile, procesul de confecționare a opincilor este îmbucurător pentru ochi. Inițial, tălpile se pun pe adeziv, apoi se trec pe calapoade, unde stau ca să capete formă. Meșterii ne spun că nu toată pielea necesită calapod, dar tiparul tridimensional care dictează mărimea, lățimea și curbura, fac să arate mai bine. Mai întâi umezire, apoi calapod, iar la uscare se capătă forma dorită.
„Cert că având niște aparate, am produce mai repede, dar nici nu știu dacă ne dorim să trecem procesul de la farmecul lucrului manual, care ne ține și mai aproape de autentic, tradițional, și mai atenți la mișcări, la cantitate… Lucrul manual este incomparabil cu orice tehnologie, oricât de mare precizie și rentabilitate ar oferi aceasta. Aplicăm lateral și ornamente sau împletitură. De aici reiese și prețul unei perechi, care oscilează în jurul sumei de 700-800 lei.”, adaugă Alexandra.

Prețul nu reduce numărul de doritori de a încălța, iar în unele cazuri pur și simplu de a avea un element distinctiv din portul popular în dulap, îndeosebi dacă dulapul se află la distanțe semnificative de casă… Artiști, membri ai formațiilor folclorice, diaspora, copii și tineri, adulți – toți sunt încântați de opincile și bundițele tradiționale, confecționate de familia Oleinic. Cele o mie și jumătate de perechi de opinci, pe care estimează că le-au confecționat în acești ani, au ajuns și în alte țări, și pe alte continente: de la Briceni până la Cahul, din România până în Spania, din Europa până în SUA, unde sunt purtate și de consulul din Chicago.

Tălpile, care adesea sunt întărite, realizându-se un upgrade al modelului tradițional, sunt disponibile și cu varianta ortopedică. Astfel, tot ce-i vechi este conservat, dar adaptat, asigurându-i astfel utilitate mare în continuare.
Pe continuitate se mizează și atunci când sunt organizate excursii la atelier, copiii învățând tehnici de prelucrare a pielii, a blănurilor.

Aspectul tradițional poate fi completat și cu o bundiță, cojocele pe care le confecționează din piele pe față și blană pe interior, astfel că sunt calde și grație materiei, și grație dragostei cu care sunt confecționate.
„Bundițele le facem din blană de miel, Karakul sau țigaie. În orice caz, de oaie crescută. Țigaia este albă și cu firul mai bătut, mai pufoasă. Rezultă niște piese de o rară frumusețe. Bundița, numită în alte regiuni și cojocel, este o vestă scurtă, fără mâneci, adânc răscroită la umeri. Acest detaliu specific a fost gândit anume pentru a lăsa la vedere mâneca frumos ornamentată a iei. Autentică sau tradițională, bundița trebuie să fie cusută din piele naturală de miel sau oaie. Marginile sunt finisate cu blană naturală, de obicei – de miel neagră sau brumărie. Cât despre broderie, dacă se aplică, atunci ornamentele trebuie realizate manual cu fire de lână colorată, mătase sau mărgele. Motivele folosite sunt geometrice și vegetale: flori, ramuri, spirale, pomul vieții stilizat.”, descrie piesa vestimentară Alexandra Oleinic.

Pielăritul ca meșteșug soții Oleinic l-au cizelat continuu în această perioadă, curelele late pe care le confecționează fiind dovadă elocventă, asemenea unei opere de artă fiecare.
„Recent, am pregătit două chimire, pentru El și Ea. Un chimir, zis în unele regiuni și șerpar, este un brâu lat din piele, masiv și adesea ornamentat, prevăzut cu mai multe catarame și buzunare interioare, purtat tradițional de bărbați, dar m-am bucurat să fac și pentru femei.
Pentru a confecționa un chimir, folosesc piele groasă, de 3-4 mm, iar la exterior o decorez prin ștanțare cu motive tradiționale sau prin baterea manuală a țintelor.”, adaugă dl Oleinic.

Căldura reală și cea sufletească culminează cu o țurcănească, căciuli pe care meșterul Artur Oleinic le coase din karakul.
Simbol cultural, supranumită și cușma lui Guguță, căciula tradițională este înaltă, de regulă cu vârful ascuțit sau țuguiat (țuguiată), modelată manual pe calup. În calitate de materiale, sunt folosite blană naturală de oaie țurcană, de miel sau de cârlan.
Materia primă pentru căciuli este locală, soții merg după ea pe cărări bătătorite, pentru că vor să aibă siguranța calității, o iau de la parteneri verificați, de încredere. Lâna curată, creață, uniformă se taie în direcția creșterii firelor de lână. Bucățile se cos pe dos, manual sau la o mașină specială de cojocărie, folosind ață rezistentă. Tragerea pe calup îi asigură forma dorită, pe care trebuie să o „memorizeze”, iar după uscare, urmează scărmănarea: căciula se scoate de pe calup, iar lâna se perie și se scutură pentru a căpăta volum. Este indispensabilă căptușirea, pentru comoditate și rezistență a formei în timp: se coase în interior o căptușeală din pânză fină sau bumbac pentru confortul purtătorului.
Familia Oleinic pare să fi înregistrat un record deosebit, prin coaserea unei căciuli enorme, pentru o instituție de învățământ: pe interior, căciula are 14 piei și altele 23 au fost utilizate în afară, dimensiunile ei constituind 0,8 m și diametrul de 1,3 m.

Pentru promovarea datinii străbune, etalează frecvent produsele în cadrul festivalurilor tematice, unde atrag iremediabil privirile.
Manechini în cojocele, îmbrobodiți și cu opinci în picioare, ocupă loc de cinste în spațiul atelierului, unde lumea vine să-și aleagă piese vestimentare autentice, înmuiate în originalitatea trecutului, adaptate după comoditățile prezentului.
Cea mai mică opincă pe care au confecționat-o avea trei cm, ca să ofere exemple teoretico-practic copiilor, cu care au lucrat, iar cele mai mari au fost de mărimea 50. Or, nimic nu-i împiedică. Căciulile, curelele și bundițele parcurg uneori distanțe enorme, pentru a ajunge la destinația solicitată, alteori, drum este mult mai scurt, dar foarte sigur – inima celor care aleg să continue tradiția, îndrăgostiți de autentic.
Pașii pe care speră să-i parcurgă opincile familiei Oleinic țin de înscrierea într-un traseu turistic, astfel încât pragul Centrului de Meșteșugărit Gospodăria soților Oleinic să fie călcat cât mai frecvent.

Autoare: Ionel Mariana



Publică comentariul