Când satul devine scenă – tradiții vii la Grimăncăuți

„Stea rotativă, urături și Malanca aproape obligatorii, colindele prezente cu texte păstrate din vremuri apuse, voci sigure și răspicate, țin cu sfințenie la tot ceea ce este „a lor”, când e muncă atunci îi muncă, când e timpul de odihnă, ea este plină de sens și unitate.” – cam asta ar diagnostica un doctor, menit să măsoare cantitatea de tradiții în sânge, în cadrul vreunei expediții profesionale în nordul țării. 

Noi am decis să descriem cele enumerate prin prisma oamenilor de la Grimăncăuți, Briceni, unde oaspetele venit toamna sau în orice alt anotimp este invitat neapărat repetat: cel puțin încă o dată de sărbătorile de iarnă, altfel, zic localnicii, nu ai înțeles că ai fost pe la ei, nu ai citit tot ce se putea înțelege, dacă nu ai văzut Malanca și alte alaiuri invernale.

Tradițiile de iarnă sunt puse în multe dintre localități sub semnul întrebării de vreo două generații: poate nu trebuie?, poate nu-i despre noi?, poate nu-i cazul, căci nu este zăpadă?, poate vor crede că mergem doar ca să luăm recompensa bănească? – șir de ezitări și argumente, care poate continua, dar scopul nostru este exact inversul. Inspirați de tineri și vârstnici, pe care i-am cunoscut la Briceni, vă asigurăm că niciun argument nu îndreptățește uitarea obiceiurilor și tradițiilor de iarnă, care, aici, la nord, la Briceni, sunt nu doar păstrate, dar și mai colorate, astfel încât mai fiecare tânăr întrebat de ce participă la Malancă se îngreunează să răspundă, considerând lucru firesc: „Păi, cum de ce? Este evident pentru noi: e din moși strămoși, e despre noi, al nostru!”.

Trebuie să recunoaștem că această convingere a cunoscut și o perioadă de pauză, câțiva ani în care tradițiile au fost lăsate pe planul doi, iar Malanca în general nu se organiza. S-a întâmplat cândva, demult, din cauza unui accident tragic, după care s-a pus pe pauză un timp tradiția umblatului cu Malanca, apoi s-a mai întâmplat acum, recent, odată cu exodul masiv spre alte țări, dar nu a fost să fie uitat. Un grup de vârstnici, în frunte cu Nina Dumitraș, cunoscută local și național, drept păstrătoare a valorilor culturale locale, muzeografă, conducătoarea Formației Folclorice „Săteanca”, împreună cu alți împătimiți de tradiții, membri ai ansamblului, și-au promis că merg pe la casele oamenilor, chiar dacă firele argintii le amintesc despre faptul că ei sunt cei care trebuie să aștepte urători. Gândul pe care l-au urmat asemeni unui obiectiv strategic a fost să-i molipsească, să le amintească, să arate, cu precădere, tinerei generații, că păstrarea tradițiilor și obiceiurilor ține de demnitate, de origini și neam. Azi, putem declara franc: scop atins, obiective asigurate!

„S-au pornit și ei din urma noastră. Frica era să nu dispară tradiția. Observasem noi că tot mai rar și mai rar, tot mai puțini… și am zis că nu-i treabă! Unde s-a văzut ca la Grimăncăuți să treacă iarna fără urat, colindat și Malancă?”, ne relatează entuziasmată dna Nina Dumitraș. 

Deși au suferit modificări de-a lungul timpului, iar astăzi textul urăturilor și al Malăncii este mai sumar decât altădată, marcat parcă de graba specifică zilelor noastre, urăturile, colindele, Malanca și Steaua sunt semne distinctive ale acestor meleaguri, fie grație faptului că și iernile trec pe aici mai simțitor, ar fi o explicație la suprafață, fie grație faptului că în sângele lor curge, totuși, încrederea că așa este corect, natural, firesc, despre ei. 

Așadar, de cum se apropie data sărbătorilor de iarnă, la Grimăncăuți, un grup de tineri trece pe la administrația publică locală pentru a anunța că va merge cu Malanca. 

„Se acceptă de fiecare dată, doar că este important să știm cine face parte din ceată, câți sunt, le mai facem câte o succintă instruire despre comportament, căci, avem încredere, dar, totuși, ne gândit că tinerețile trebuie ghidate, pentru ca tradiția să decurgă frumos.”, menționează primarul de Grimăncăuți, Valeriu Bandalac. 

În același context, primăria le oferă spațiu pentru repetiție, loc pentru costumare – Casa de Cultură a localității. 

Chiar dacă uneori sunt nițel mai puțini decât altădată, băieții oricum depășesc numeric cifra unităților, având fiecare rol desemnat din timp.

„Actual, din ceata care merge cu Malanca fac parte preponderent băieți din clasele liceale sau cu o vârstă apropiată acestora, orice ocupație ar avea. Altădată, mergeau doar băieți scăpați de armată sau cei care nu făcuse armata din varii motive, dar aveau aceeași vârstă cu participanții. Așa se socotea, că trebuie să fie liber de această obligație. În primul rând, pentru că în principal se juca Malanca pe la casele cu fete mari, adică scopul era să fie jucată fata. Azi, s-a mai schimbat, tot se joacă fata la final, dar vin de diferite vârste băieți.”, compară epoci Ion Gojan. 

Dumnealui, de la înălțimea venerabilei vârste de 82 de ani, membru al Formației Folclorice active în sat, își amintește că tradiția este adusă în localitate, dar cu greu de înțeles de când, deoarece, își amintește că încă de pe când avea 8-9 ani, discutau părinții și buneii că se juca încă pe vremea lor. Deci, putem spune că minim de opt decenii în sat  acest alai carnavalesc, pentru că în țară se estimează la sute de ani, de către unii cercetători. De-a lungul timpului, a existat în diferite variante lingvistice, de la ucraineană și rusă (căci, pare a fi preluată din satele ucrainești din preajmă) la româna în care a fost tradusă, fie cu păstrarea sensului primar, fie cu îndepărtarea de la el, dar drept cântec, însoțit de înscenare, cu personaje și improvizare. 

Pe atunci, măștile le confecționau manual, drept straie, le serveau adesea cojoace întoarse pe dos și chiar dacă astăzi mai multe sunt la îndemână, aceeași amprentă pare să fi trecut peste tradiție: voie bună și improvizație, muzică și dans.

„Este important să precizăm că la Malancă participă doar parte bărbătească. Chiar dacă sunt și personaje feminine, tot bărbați deghizați sunt, pentru a fi mai vesel, acesta este scopul. Noi am încălcat puțin când am decis de promovăm obiceiul, căci le trebuia suport chiar numeric bărbaților din formație. Scopul a fost mai important…”, ne spune dna Dumitraș. 

 Fiecare dintre ei are roluri, de obicei, la Grimăncăuți, aceștia sunt mirele și mireasa – el mai scund, ea mai răsărită, sulemită, soldații – cei mai numeroși, clovni, țigani și țigance, care ghicesc, fac șotii, doctorul, îmbrăcat în alb și calul plin de cordele colorate, pe care acesta îl lecuiește. 

„Soldații, numiți și muscali, altădată erau îmbrăcați în propria uniformă, căci, după obicei, erau chiar reveniți din armată. Acum, fie își coase un costum, fie iau din cele vechi ale rudelor, consătenilor. Ei sunt cei mai numeroși, zece și mai mulți. Țiganii fac șotii, pentru a oferi spectacolului, adesea improvizat, tentă de comedie, de veselie. Doctorul altădată era și „casierul” cetei. Astăzi, când se oferă preponderent bani, căci colacii nu mai sunt așa de apreciați, tot este cineva responsabil de ei. Din banii colectați, de obicei, plătesc muzicanții, pe care îi năimesc pentru alai cât mai frumos, apoi, cândva, organizau și joc în sat, acum – nu mai este atât de relevantă această parte.”, detaliază dl Vladimir Medvețchi, fost profesor de istorie, cercetător al istoriei locale a satului. 

Cu Malanca, se umblă în primul rând pe la casele unde sunt fete nemăritate, apoi la ceilalți. Participanții decid de unde o iau, din partea de jos sau din cea de sus a satului. După ce se recită urătura, se mai fac înscenări teatralizate, toate hazlii, se pornesc toți la dans: în primul rând, sunt luate la dans fetele mari, dacă sunt în gospodărie, de către cavalerii lor, dacă fac parte din ceată, dacă nu – de ceilalți, apoi, restul membrilor familiei. Un mesager, numit calfă, merge puțin înaintea cetei și întreabă pe la curți dacă primesc cu Malanca. 

„De obicei, toți așteaptă bucuroși, refuză doar cei de alte confesiuni religioase decât ortodocșii.”, asigură dna Dumitraș. 

„Altădată, un gospodar nu putea refuza Malanca, pierdea reputația. Dacă Malanca nu era primită de gospodar, fata din familia respectivă nu era primită la Joc, au fost cazuri că era scoasă din joc, muzica cântându-i marșul.”, explică dl Vladimir Medvețchi. 

„Așteptăm cu mare drag toate manifestările tradițiilor de iarnă, avem obiceiuri frumoase, se bucură copiii, se bucură și maturii. Curtea se umple de veselie.”, mărturisește Galina Golubaș, locuitoare a satului Grimăncăuți. 

Impactul exemplului oferit tinerilor se resimte și azi. Pentru a da voce și tinerei generații de malancari, îl cităm pe Bogdan Bandalac, actual student, care a participat în ceată și ne mărturisește ce îl motivează: „În primul rând, conform tradiției, în această grupare de băieți participă doar flăcăii, ceea ce îl evidențiază pe orice băiat de vârstă școlară. În al doilea rând, este o tradiție care se păstrează de câteva zeci de ani în satul nostru. Este foarte veselă, deoarece ne însoțesc lăutari și este și un fel de petrecere a fetelor, pentru că ne ducem și vizităm obligatoriu fetele de care îi place fiecărui băiat. Fiecare băiat dansează cu fata care pe care o simpatizează. Am participat cu drag de câteva ori și, dacă o să fiu sănătos, o să mai particip cu mare plăcere. Este o tradiție frumoasă, care ne aduce bucurie și ne apropie unii de alții.”

Menționăm, că denumirea tradiției este legată de nume personal, Melania, atât unele cercetări, cât și presupunerile localnicilor oscilează în jurul numelui Sfintei Melania, celebrată pe 31 decembrie stil nou (13 ianuarie stil vechi). 

Cu Malanca, se umblă două zile: pe 31 decembrie seara și pe 1 ianuarie ziua, adică, se serbează Anul nou pe stil nou calendaristic. Tot atunci, merg și urătorii pe la case. Spre deosebire de malancari, care se pot aduna într-o singură ceată din tot satul, cetele de urători sunt mai multe și pot fi de diferite vârste, dar, preponderent, tot băieți. 

În schimb, cu colinda umblă doar fete și se colindă de Nașterea Domnului pe vechi, iată așa o tradiție – Anul nou pe nou, Crăciunul – pe vechi. 

„În ziua de Crăciun, după slujba de la biserică, copiii pornesc Cu colinda, vestind Nașterea Domnului. Mai demult, colinda băieților, de obicei, era Joinic mare, în prezent uitată, iar a fetelor, Florile dalbe, variantă autohtonă. Rar, când, unii sau alții, colindau altceva. Pur și simplu nu cunoșteau altele. Mai târziu, când colindatul a fost reabilitat, copiii au inclus în repertoriul lor diferite colinde luate din surse mass-media… Seara/noaptea colindau gospodarii (soțul împreună cu soția). Începea o pereche, pe parcurs ceata creștea. Erau colindați finii/nașii, cumetrii, rudele. Se colinda „A cui sunt aceste curți?”, o variantă grimăncăuțeană. Astăzi o cântă, mai mult, grupul folcloric din sat.”, concluzionează dl Medvețchi.

Asemănător unui carnaval, care treci drept alai costumat și travestire, chiar dacă mai rar văzut din această perspectivă, Malanca pare a fi o distincție identitară a unor localități. 

„În Republica Moldova „Malanca” se petrece de Sfântul Vasile, Anul Nou după stil vechi, iar în unele localităţi şi pe stil nou. „Malanca” este un obicei viu, ce integrează comunităţile din satele Bîrnova, Lipnic, Clocuşna, Vălcineţ şi Hădărăuţi, r. Ocniţa; Cotova şi Sofia, r. Drochia; Pîrliţa, Petreşti şi Gherman, r. Ungheni; Bulboaca, Trebisăuţi, Corjeuţi, Teţcani şi Bălăsineşti, r. Briceni; Hincăuţi şi Goleni, r. Edineţ; Sturzovca, r. Glodeni, Palanca, r. Călăraşi etc.”, asigură specialiști ai Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial.  

(https://creatie-populara.md/ro/article/expeditie-folclorica-pentru-documentarea-obiceiul-popular-malanca-din-satele-raionului-ocnita )

Chiar dacă Malanca și urăturile, colinda mai poate fi auzită în unele regiuni ale țării, există un  însemn al sărbătorilor, considerat originar și prezent doar la Grimăncăuți. Aici poți vedea steaua rotativă, cu care se merge pentru a vesti Nașterea Domnului. Apropo, doar cu stea rotativă este „primit” obiceiul. Cu Steaua, merg doar bărbați și băieți. Descrierea acesteia este realizată cu amănunte de dl Medvețchi. 

„Steaua de Crăciun de la Grimăncăuți este simbolul Stelei de la Betleem, care i-a călăuzit pe cei trei magi (crai) spre locul naşterii lui Iisus Hristos. Acest obicei, în felul cum este marcat la noi, este unic în raionul Briceni, dar, cred că și în Republica Moldova, poate în tot arealul românesc prin faptul că Steaua poate fi rotită (învârtită), nu este fixă pe toiag ca în alte părți. (…) Stelele pot fi de trei dimensiuni: mai mici (cu 6–12 coarne), mijlocii (până la 24 de coarne) și mai mari (24 și mai multe coarne). Această clasificare este convențională, nu strictă, hotarele pot fi deplasate ușor într-o parte sau alta. Cândva se confecționau mai mult stele mici și mijlocii, nu de alta, dar una mai mare putea să nu încapă pe ușa caselor de atunci.”, descrie dl Medvețchi în draftul unui chestionar heraldic, pe care îl pregătește de mult timp.

Confecționarea propriu-zisă presupune utilizarea unui cadru circular de lemn sau metal în ultima vreme, numit „veșcă”. Coarnele se confecționează din nuiele de alun sau alt material ușor, ne spune cercetătorul. Se întărește construcția și se asigură ca ea să poată fi rotită, cu ajutorul unor rulmenți. Sătenii ne spun că rotirea Stelei este o condiție obligatorie la Grimăncăuți, Steaua fixă nu este acceptată. 

Importantă este și interpretarea. Steaua de la Grimăncăuți, care merită poziție de brand local înregistrat, se cânta și se cântă pe aici cu textele „Cei trei crai de la răsărit”, „Trei păstori”. Spre regret, variantele actuale sunt mai succinte și au fost excluse troparul Nașterii Domnului: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeule, …”. Actual, se intonează „Trei păstori” și „Sus pe două rămurele”, care tot este o cântare specifică zonei. 

Iar când se liniștesc ecourile colindelor, dincolo de gardurile gospodăriilor nu se așterne  tăcerea, ci o așteptare caldă. Dincolo de sunetul tălăngilor însoțitoare ale urăturii și coloritul măștilor de Malancă, putem admira, la nord, un adevărat spectacol al continuității, nu doar divertisment rural, dar act al identității regiunii. Vorba localnicilor: vă pot mult povesti despre aceasta, dar până nu vezi odată… 

Autoare: Mariana Ionel

Fotografii din colecția Casei de Cultură Grimăncăuți, din arhiva dlui Vladimir Medvețchi, din arhiva dnei Nina Dumitraș.