Prier priește, dar și pripește
Aprilie, a patra lună în calendarul gregorian, vine din latinescul Aperio – a deschide, deoarece acum se deschid mugurii și înfloresc pomii.
La români, luna poartă numele de Prier, care are aceeași proveniență – deschizător de cale pentru flori, gâze, soare și căldură. Natura începe un nou ciclu de viață, dăruind veselie și speranță fiecărei vietăți.





Dar, acest nume este explicat și altfel – ca un derivat al verbului „a prii”, deci, luna este priitoare muncilor agricole.
Există chiar şi expresii, de felul: „Prier priește, dar și jupește” sau „Prier ori priește, ori despoaie”, făcând aluzie la vremea schimbătoare din aprilie, care vine și cu vreme caldă, dar și cu înghețuri peste livezile înflorite.
Plugarii zic, că prier trebuie să fie ploios: așa va fi roada viitoare mai spornică. Înțelepciunea, adunată de popor secole la rând, ne spune, că: „Prier fără ploaie, cheful țăranului moaie”, „Prier fără ploi aduce în casă nevoi„.
În aprilie se reîntorc acasă păsările călătoare. Pe cer poți zări săgetând rândunelele, ciocârliile, iar printre crengi se agită graurii, aranjându-și cuiburile de zor. Albastrul cerului este uneori pictat de zborul lin al cocostârcilor, păsări, care l-au inspirat pe Vasile Alecsandri la scierea celui mai cunoscut pastel:
În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.
El vine, se înalţă, în cercuri line zboară
Şi, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;
Iar copilaşii veseli, cu peptul dezgolit,
Aleargă, sar în cale-i şi-i zic: „Bine-ai sosit!”
În aer ciocârlia, pe casă rândunele,
Pe crengile pădurii un roi de păsărele
Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc
Şi pe deasupra bălţii nagâţii se-nvârtesc.
Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă!
În lume-i veselie, amor, sperare, viaţă,
Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări
Prin raze aurite şi vesele cântări!
Maia Bălan



Publică comentariul