DOC/ Guvernul a aprobat normele pentru compensații în sezonul rece, care variază între 300 și 800 lei

La 4 decembrie 2024, Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul cu privire la acordarea compensațiilor la energie. În sezonul rece 2024-2025, cetățenii vor beneficia de compensații cu valori cuprinse între 300 și 800 de lei. Modul ce calculare al compensațiilor este prezentat în documentul atașat.

Valoarea compensației la energie sub formă de plată monetară achitată, per consumator casnic pentru sursa principală de energie prin intermediul Fondului de reducere a vulnerabilității energetice se calculează individual, după cum urmează:

  • Pentru consumatorii casnici, ai căror sursă principală de încălzire sunt gazele naturale sau energia termică, sau energia electrică, valoarea compensației la energie sub formă de plată monetară constituie 800 lei dacă raportul, exprimat în procente, dintre venitul global lunar al gospodăriei casnice (în continuare – VGL) și nivelul minimului de cheltuieli al gospodăriei casnice (în continuare – MCF) este mai mic sau egal cu 50%;
  • Pentru consumatorii casnici, ai căror sursă principală de încălzire sunt combustibilii solizi, valoarea compensației la energie sub formă de plată monetară constituie 800 lei dacă , VGL este mai mic sau egal cu MCF.

Potrivit proiectului, pentru perioada noiembrie 2024 – martie 2025, ajutorul va fi acordat doar sub formă de plată monetară. Suma va putea fi transferată pe card sau ridicată la oficiul poștal.

De asemenea, au fost aprobate normele pentru costul energiei în perioada rece a anului și valoarea minimului de cheltuieli ale gospodăriei casnice, în funcție de componența fiecărei familii și de tipul de energie folosit pentru încălzire.

Valoarea compensației va fi calculată individual, pentru fiecare gospodărie. La calculare, nu se va ține cont de consumul istoric de energie al solicitantului din sezonul precedent, ci doar de norma aprobată a costului energiei.

Maia Bălan

Publică comentariul