Proiectele transfrontaliere cu România aduc beneficii ambelor părți. Primăria Cubolta va beneficia de 621 000 euro pentru renovarea Casei de Cultură
În ziua de 3 decembrie 2025, Primăria comunei Cubolta, în parteneriat cu Primăria
comunei Lunca Banului, jud.Vaslui din România, lansează proiectul transfrontalier
„Modernizarea infrastructurii culturale în comuna Lunca Banului, județul Vaslui, și satul
Cubolta, raionul Sîngerei, prin modernizarea instituțiilor culturale și dezvoltarea de
activități culturale comune”, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg VI-A
NEXT România – Republica Moldova, pentru modernizarea, dotarea și revitalizarea Caselor de
Cultură din cele două localități.
Inițiativa își propune transformarea acestor instituții culturale în
spații moderne, accesibile și incluzive, care să stimuleze participarea comunitară, să promoveze
tradițiile locale și să consolideze cooperarea transfrontalieră.
Casa de Cultură din Cubolta reprezintă un punct central al vieții sociale a localității, însă necesită
intervenții majore de modernizare pentru a răspunde nevoilor actuale ale populației. Proiectul
prevede executarea lucrărilor de reparație interioară și exterioară, modernizarea infrastructurii
tehnice, dotarea cu echipamente moderne pentru spectacole, repetiții și activități artistice,
precum și amenajarea spațiilor dedicate tinerilor, copiilor și persoanelor în vârstă. Intervențiile
urmăresc revitalizarea completă a instituției, crearea unui mediu adecvat pentru activități
culturale și reducerea disparităților dintre localitățile rurale și cele urbane, din perspectiva
accesului la cultură.
Implementarea proiectului se va desfășura etapizat: constituirea echipei de proiect, elaborarea
documentației tehnice și actelor permisive, urmată de procedurile de achiziții publice, execuția
lucrărilor de modernizare, dotarea cu echipamente culturale și organizarea de activități de
promovare, schimburi culturale și evenimente tematice. De asemenea, sunt prevăzute activități
de informare publică, consultare comunitară și formare a grupurilor artistice locale, pentru a
asigura o participare activă a cetățenilor.
Parteneriatul reunește Primăria comunei Cubolta — responsabilă de managementul proiectului,
procedurile de achiziții, obținerea avizelor și implicarea comunității — și Primăria comunei
Lunca Banului, în calitate de beneficiar principal. Ambele administrații contribuie cu resurse
umane, logistice și tehnice, oferind echipe de proiect dedicate, spații de lucru, echipamente IT și
suport în implementarea activităților culturale comune. Cele două instituții vor colabora
îndeaproape pentru organizarea spectacolelor, schimburilor de experiență, elaborarea planurilor
de acțiune destinate atragerii tinerilor și promovării culturii.
Lucrările vor avea loc în spațiile destinate activităților culturale din Cubolta și Lunca Banului, iar
beneficiarii direcți sunt locuitorii celor două comunități — peste 3.200 de persoane, conform
estimărilor proiectului. Modernizarea celor două centre culturale va contribui la creșterea
accesului populației la activități artistice, sociale și educaționale, dezvoltând oportunități pentru
ansambluri locale, artiști, tineri și elevi. Impactul pozitiv se va extinde asupra comunității largi,
prin stimularea implicării civice și a cooperării transfrontaliere.
La final, comunitățile vor dispune de două centre culturale complet modernizate și funcționale,
echipate la standarde europene, capabile să găzduiască spectacole, festivaluri, ateliere, repetiții,
competiții culturale și evenimente comunitare. Se vor crea, totodată, premisele pentru
dezvoltarea unor noi inițiative culturale, pentru creșterea atractivității locale și consolidarea
identității comunitare.
Alexandru Sîrbu, primarul comunei Cubolta: „Acest proiect reprezintă o investiție în viitorul
comunității noastre. Modernizarea Casei de Cultură înseamnă o șansă reală pentru tineri, artiști
și întreaga populație să aibă acces la un spațiu modern, sigur și bine dotat. Prin cooperarea cu
partenerii din România, construim poduri culturale care vor aduce beneficii durabile ambelor
comunități.”
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Interreg VI-A NEXT România –
Republica Moldova. Valoarea totală a proiectului este de 1.404.434,97 euro, dintre care
1.263.991,47 euro reprezintă finanțare nerambursabilă (90%), iar cofinanțarea totală este de
140.443,50 euro. Pentru partea moldovenească, comuna Cubolta are o valoare totală eligibilă de
690.040,18 euro, din care finanțare nerambursabilă 621.036,16 euro și cofinanțare 69.004,02
euro, conform Deciziei Consiliului Comunal Cubolta nr. 2/8 din 28.03.2025.



Publică comentariul