Cu sprijinul Uniunii Europene, moldovenii vor achita energia electrică la tariful anterior majorărilor
Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene, va oferi compensații pentru energia electrică până în decembrie 2025, permițând consumatorilor să achite primii 110 kWh din factură la tariful de dinaintea majorărilor, a anunțat azi ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.
Potrivit lui Alexei Buzu, aproximativ 700.000 de familii înregistrate în programul Ajutor la contor vor primi compensații pentru luna ianuarie, atât pentru încălzire, cât și pentru electricitate. „Vom acoperi creșterile de tarif, astfel încât populația să resimtă mai puțin impactul scumpirilor”, a declarat oficialul.
Uniunea Europeană a alocat un ajutor de 250 de milioane de euro pentru malul drept al Nistrului, dintre care 151 de milioane vor fi utilizate pentru compensarea creșterii prețurilor la electricitate. În prezent, autoritățile lucrează la stabilirea detaliilor tehnice pentru distribuirea sprijinului.
În același context, și premierul Dorin Recean a anunțat, că fiecare gospodărie va achita primii 110 kWh la tariful anterior scumpirilor, adică 2,84 lei/kWh.
Maia Bălan



Publică comentariul