Agenda ședinței Consiliului municipal Bălți din 20 februarie 2025: Va fi sau nu Vitalie Balan viceprimar
Consiliul municipal Bălți se întrunește pe 20 februarie 2025, orele 10:00, într-o ședință în care vor fi abordate mai multe subiecte de interes pentru administrația locală și locuitorii municipiului. Pe ordinea de zi figurează atât chestiuni administrative, cât și proiecte sociale menite să sprijine categoriile vulnerabile ale populației.
Cel mai dezbătut subiect al ședinței este propunerea primarului Alexandr Petcov de a-l numi pe Vitalie Balan în funcția de viceprimar, responsabil de administrarea proprietății municipale, relații funciare, arhitectură și construcții, precum și gospodărie municipală. Această candidatură a stârnit numeroase reacții atât din partea consilierilor municipali, cât și a locuitorilor orașului.
Fracțiunea PAS a criticat modul în care a fost organizată consultarea referitoare la candidatul propus. Potrivit unui comunicat al fracțiunii, invitația din partea primarului a fost primită pe 17 februarie 2025 la ora 9:10, iar răspunsul era solicitat până la ora 12:00, ceea ce, în opinia consilierilor PAS, a făcut imposibilă o analiză detaliată și o consultare internă adecvată. Mai mult, în scrisoarea primită de fracțiune nu era menționat numele candidatului, ceea ce a ridicat semne de întrebare privind transparența procesului.
În spațiul online, au apărut numeroase critici la adresa lui Vitalie Balan, care în prezent ocupă funcția de șef al Direcției Juridice din cadrul Primăriei Bălți. Acuzațiile aduse acestuia vizează gestionarea terenurilor municipale, concesionarea acestora la prețuri foarte mici, aprobarea unor construcții ilegale și pierderi în instanță în dosare ce vizau interesele municipiului. Unii cetățeni îi reproșează implicarea în vânzarea unor terenuri din zona protejată a casei istorice „Ioffe”, considerând că acesta a fost direct responsabil de întocmirea actelor necesare pentru tranzacții controversate.
Consilierii municipali urmează să adreseze întrebări candidatului în cadrul ședinței, iar decizia finală va fi luată (presupunem) după ce acesta își va prezenta viziunea privind administrarea orașului.
Pe lângă dezbaterea privind alegerea viceprimarului, ședința Consiliului municipal Bălți include și alte proiecte sociale importante:
- Aprobarea normei financiare pentru organizarea prânzurilor gratuite pentru elevii claselor V-XII din familii defavorizate. Se propune alocarea a 18 lei/zi pentru produse alimentare și suplimentar 4 lei/zi pentru cheltuielile de organizare și preparare a hranei.

- Mecanismul de acordare a ajutorului bănesc pentru perioada rece a anului 2024-2025. Proiectul prevede un sprijin financiar de 800 lei lunar, timp de cinci luni de iarnă, pentru anumite categorii social-vulnerabile. Finanțarea acestui ajutor se va face din bugetul municipal.

Participarea cetățenilor la ședință
Reamintim că ședințele Consiliului municipal Bălți sunt publice, iar orice cetățean are dreptul să asiste la dezbateri. De asemenea, cei interesați pot înainta propuneri sau sesizări în scris către secretariatul Consiliului municipal, cu cel puțin trei zile înainte de desfășurarea ședinței.
Maia Bălan



Publică comentariul