Sînt om al acestui pământ – spunea Dumitru Matcovschi

„Dăruiește, Doamne Sfinte, strop de dor Moldovei noastre, drum de secoli înainte, cer înalt si zări albastre.”

Simbolul renașterii naționale din Moldova, poetul Dumitru Matcovschi s-a născut la 20 octombrie 1939 în satul Vadul-Rașcov, județul Soroca și a plecat spre eternitate la 26 iunie 2013, ca urmare a unui vechi accident. Poet, prozator, dramaturg și academician, Dumitru Matcovschi a jucat un rol semnificativ în mișcarea de renaștere națională din anii ’80 și ’90, devenind un simbol al rezistenței culturale și al luptei pentru identitatea națională românească.

Matcovschi a scris peste 50 de volume de poezie, proză și dramaturgie, reușind să transpună în cuvinte frământările sufletului basarabean și să exprime dorințele de libertate și unitate ale unui popor marcat de suferință și opresiune. Poezia sa este profund ancorată în tradițiile și valorile naționale, fiind un apel constant la păstrarea identității lingvistice și culturale românești.

În anii de cenzură sovietică, Dumitru Matcovschi a avut curajul de a aborda teme tabu, precum suveranitatea națională, limba română și alfabetul latin. Activitatea sa publicistică, în special în cadrul revistei „Literatura și Arta”, pe care a condus-o, a fost un vehicul important pentru mișcarea de eliberare națională. În această perioadă, revista a devenit un instrument de mobilizare și de informare a populației despre necesitatea afirmării identității românești și a luptei pentru independența Republicii Moldova.

Viața lui Dumitru Matcovschi a fost marcată de un tragic accident rutier în 1989, despre care se crede că a fost un atentat, în contextul activităților sale politice și culturale. În urma acestuia, Matcovschi a intrat în comă timp de șase luni, însă, în mod miraculos, și-a revenit și și-a reluat activitatea literară. Acest episod a transformat și mai mult figura sa într-un simbol al rezistenței și determinării.

Dumitru Matcovschi a decedat pe 26 iunie 2013, lăsând în urmă o moștenire culturală imensă. Scrierile sale continuă să inspire generațiile de astăzi, fiind incluse în programele școlare și studiate de tinerii care doresc să înțeleagă istoria și identitatea Republicii Moldova.

Dumitru Matcovschi este cunoscut și apreciat pentru poezia sa patriotică, ca promotor al identității naționale și culturale a Republicii Moldova. Poeziile sale patriotice sunt un amestec de durere, dor și speranță pentru libertate, unitate și păstrarea limbii și culturii românești. El a fost o voce puternică în mișcarea de eliberare națională, iar versurile sale au inspirat generații în lupta pentru suveranitate și dreptate.

Unul dintre cele mai cunoscute poeme patriotice, „Basarabie, frumoasă” este un imn al durerii și speranței, în care Matcovschi deplânge suferințele prin care a trecut Basarabia de-a lungul timpului, dar și frumusețea și demnitatea acestui pământ. Versurile sale evocă dragostea profundă pentru locurile natale și dorința arzătoare de libertate.

„Basarabie, frumoasă, Plai de cântec și de dor, Fii tu veșnic luminoasă, Lacrima din ochii lor.”

„Și totuși, vine o zi.” Această poezie este un manifest al speranței pentru eliberare și pentru revenirea la valorile naționale autentice. Matcovschi transmite încrederea că, în ciuda opresiunilor și suferințelor istorice, va veni ziua în care poporul va fi liber și va putea să-și afirme identitatea fără constrângeri.

„Și totuși, vine o zi Când lanțurile vor cădea, Iar noi vom sta la masa mare Și vom gusta din pâinea ta.”

Poezia lui Matcovschi despre limbă este o odă adusă limbii române, pe care o consideră un simbol al identității naționale și al luptei pentru drepturile culturale și lingvistice. El descrie limba română ca pe un tezaur neprețuit, păstrat cu sacrificii, dar și ca pe un element esențial pentru continuitatea și unitatea națională.

„Limba noastră cea română, Doamne, tu ne-ai dat-o-n dar, S-o purtăm mereu în suflet, Să n-o pierdem în zadar.”

„Tatăl Nostru”. Această poezie este o rugăciune patriotică în care Matcovschi cere îndrumare și protecție pentru poporul său. El invocă figura tatălui ca simbol al națiunii, cerând binecuvântare pentru lupta poporului său pentru libertate și dreptate. Poemul reflectă dragostea profundă pentru pământul natal și dorința de a-l vedea prosper.

„Tatăl nostru care ești Pe-al nostru plai bătrân, Dă-ne nouă pâinea dreaptă, Dă-ne cerul Tău senin.”

Dorul, un concept central în literatura română, devine la Matcovschi o expresie a dorinței de libertate și unitate națională. În această poezie, dorul este atât o stare interioară a individului, cât și o trăire colectivă a unui popor care a suferit din cauza despărțirii forțate de identitatea sa.

„E un dor ce nu se trece, E un dor ce nu se stinge, E un dor din vechiul plai, Dor de țară, dor de grai.”

Dumitru Matcovschi a scris, de asemenea, și piese de teatru, precum Președintele, Cântec de leagăn pentru bunici, Piesă pentru un teatru provincial, Pomul vieții, Abecedarul, Ion Vodă cel Viteaz, Sperietoare, Tata, Troița, Bastarzii etc. Troița a fost ecranizată în 1993 prin premiera filmului televizat de lung metraj cu același nume.

Multe din versurile lui Matcovschi au fost transpuse pe note de către compozitori ca Ion Aldea-Teodorovici, Petre Teodorovici, Mihai Dolgan, Eugen Doga, ș.a.  „Bucurați-vă, prieteni” fiind unul din cele mai recunoscute cântece din repertoriul muzicii ușoare autohtone.  Poetul a prezentat un interes aparte pentru creația populară orală (poeziile Inimă de mamă, Cu numele tău) și probleme ale timpului (piesa Abecedarul).

„ Eu nu sînt martir, nu sînt apostol, nu sînt mesager, sînt om al acestui pământ. Și sper că după ce mă vor petrece în ultimul drum, pe lespedea mea de mormânt prietenii vor lăsa această inscripție, în rol de epitaf: «A fost om.» ”

— din discursul lui Dumitru Matcovschi în cadrul ceromoniei de decernare a „Meritului Cultural”.

Maia Bălan